Imaginea de sine este propria noastra parere despre ce fel de persoana suntem si poarta amprenta modului in care am fost tratati inca din copilarie.
Se pare ca foarte multe probleme in societate sunt produse, cu sau fara voie, de oamenii care au stima de sine scazuta. Stima de sine scazuta poate duce la sentimente de nesiguranta, depresie, comportament violent si neutilizarea potentialului personal pe deplin in activitate.
Astfel de persoane, de cele mai multe ori, se tem de schimbari deoarece se tem de esec. Cu cat stima de sine este mai crescuta la o persoana, cu atat aceasta va face fata provocarilor vietii si isi va atinge obiectivele, dar va si rezista optim presiunii negative pe care cei din jur, evenimentele de viata o aduc de multe ori.
Inca de la stadiul oglinzii (cand copilul se recunoaste pe sine in oglinda), acesta incepe sa faca aprecieri constiente sau nu asupra propriei persoane. Mai tarziu (mai ales fetitele) incep sa exprime verbal aceste aprecieri - sunt mai-mai, gigea, ulat, lau.
Si parintii ajuta prin aprecieri pozitive (speram) la construirea imaginii de sine a copilului lor, cei din jur, mesajele culturale, moda, de asemenea, au contributia lor, si ceea ce trebuie urmarit este construirea unei imagini de sine sanatoase, care sta la baza unei stime de sine crescute.
Imaginea (de sine) corporala este vulnerabila la copii, dar devine extrem de vulnerabila la adolescenti (cand aspectul se schimba destul de mult si mesajele culturale tind sa alimenteze nemultumirea de sine).
Este foarte dureros pentru copil si adolescent sa fie tachinat pe seama aspectului lui - graso, zburlitule, latosule, buzato etc. sunt uneori spuse cu dragalasenie de familia copilului, dar acesta se raporteaza cu seriozitate la ele.
Copiii se compara intre ei (mai ales fetitele) si cu imaginile popularizate de media si isi doresc foarte mult sa arate "cum trebuie", sa arate bine. Si fac tot ce pot pentru asta. Deoarece accesul la cosmetice este restrictionat (sau ar trebui sa fie), cel mai usor de modificat este aspectul parului (tunsoarea) si hainele.
Fetitele incearca tot felul de coafuri inca de la 2-3 ani, iar baietii isi studiaza tunsoarea destul de devreme, chiar daca nu par foarte mult afectati de faptul ca nu sunt "la moda" sau "ca ceilalti" care considera ei ca arata bine. Hainutele, desi alese de parinti, incep sa fie sortate de cei mici uneori chiar cu incapatanare: "Eu nu vreau asta, vreau cealalta".
De ce? Pentru ca au sesizat ca sunt preferati acei copii care sunt speciali prin aspectul fizic. Mai tarziu (in scoala) incep sa sesizeze ca a fi special inseamna altceva - a avea performante scolare, a avea anumite abilitati, aptitudini, nu aspect fizic de invidiat (discutabil, nu?!). Ei bine, aceste sentimente de insecuritate legate de propria imagine pot interfera in sens negativ cu imaginea de sine corporala si, in final, cu imaginea de sine.
Desi aparentele nu sunt totul, a fi multumit de propriul aspect inseamna foarte mult. Nu doar pentru copii. Pare uneori ca degeaba sunt cel mai tare la sport, cel mai bun la matematica, am cele mai frumoase jucarii, stiu cel mai bine la engleza, cant dumnezeieste la pian, daca nu arat bine. Pare ca totul este lipsit de valoare. Nu credeti? Intrebati un adolescent.
Text: Cristiana Haica, Foto: Shutterstock.
